top of page

Povesti adevarate

In cele ce urmeaza, veti gasi patru povesti a patru suflete prinse in ghearele drogurilor. Povestilor lor spun totul...

Spovedania unui toxicoman

As putea sa spun ca l-am intalnit intamplator, dar nimic nu e intamplator in lumea asta. Era o zi calduroasa de septembrie. Mergeam la Catedrala de pe Dealul Mitropoliei. Pe o banca era un tanar de vreo 30 de ani. M-a intrebat:cat e ceasul? Era palid si avea ochii injectati. Mi-am dat seama ca se intampla ceva cu el. I-am raspuns. Apoi l-am intrebat:

- Pot sa va ajut cu ceva?
- Nu. Dupa un moment de tacere, a spus: Ba da. Ma puteti ajuta. Daca nu va grabiti, v-as ruga sa ma ascultati!

Parea un barbat stilat. Era imbracat decent si la prima vedere ti-ai fi dat seama ca face parte din lumea buna.

M-am asezat langa el si i-am spus:

- Hai sa vorbim ca intre prieteni. Sa sti ca prietenii imi spun Mihaela.
- Eu sunt Paul si sunt economist.

Acestia au fost primii pasi catre o discutie ce parea interminabila. Cea mai importanta parte o voi reda in continuare:

- Paul, nu ma grabesc. Pot sa te ascult.
- Povestea mea e lunga...
- Nu conteaza. Sufletul unui om e mai important decat timpul si spatiul...
- Mihaela, ma vei judeca?
- Nu, Paul, indiferent de ce imi vei spune...
- Bineee! Atunci afla ca sunt toxicoman.

Am simtit o strafulgerare din crestetul capului pana in varful picioarelor, dar n-am tresarit. M-a privit scurt si a continuat:

- Ma droghez de 11 ani. In ultimul timp nu mai am chef de nimic. As renunta si la serviciu, dar nu mai am bani pentru procurarea drogurilor. Mihaela, eu pentru asta traiesc, intelegi? Si stiu ca ma voi distruge.
- Paul, nu mai vorbi asa. Exista un Dumnezeu care, daca tu vrei, te va salva.
- Crezi tu asta?
- Nu cred, sunt convinsa!
- Da. Se poate. Dar tu sti ca in toti acesti ani, nu m-a interesat subiectul acesta? Mama, saraca, a umblat pe la toate bisericile, iar eu o batjocoream ca-si pierde vremea aiurea.
- Nu conteaza. Niciodata nu e prea tarziu.
- Si ce ar trebui sa fac?
- In primul rand, sa te spovedesti.
- Hm! A zambit amar. Vrei sa-l sperii pe bietul parinte?
- Paul, vrei sa traiesti? Vrei sa scapi de acest cosmar?
- Da. Imi doresc mult!
- Atunci aceasta este calea.
- Bine, dar sunt strain de tot ceea ce spui. Ma ajuti?
- Sigur. Vino cu mine!

Am plecat impreuna si am cumparat un "indreptar pentru spovedanie". A luat cartea. M-a privit si a spus:

- E prima carte religioasa pe care o cumpar!

Atunci am vazut in ochii lui licarire de speranta. Ne-am asezat pe prima banca. A inceput sa rasfoiasca indreptarul. La un moment dat, a spus:

- Uite la nr. 76, "am intrebuintat stupefiante..." Daca scap de asta - scap de multe. Habar nu ai cate nemernicii am facut sub influenta drogurilor si prin ce experiente sexuale am trecut.... Mi-e groaza..., a spus privind pamantul. A oftat si a tacut.
- Paul, duhovnicul meu mi-a spus ca nu este nici un pacat asa de mare care poate coplesi bunatatea lui Dumnezeu. Sunt convinsa ca dupa ce te vei spovedi, vei fi alt om. Ai sa vezi.

Ca intr-un strigat de ajutor, m-a prins de mana si a zis:

- Te rog! Vorbeste cu duhovnicul tau! Vreau sa ma spovedesc! Acum este momentul sa ma opresc. Altul nu exista.

M-a privit scurt si m-a intrebat:

- Mihaela, dar tu, unde lucrezi?
- La o fundatie umanitara. Iata adresa si nr. de telefon unde putem fi gasiti.

La un moment dat ne-am despartit. Paul era deja altul. Avea un pat de sprijin. Seara am vorbit cu duhovnicul meu. Peste cateva zile Paul - omul fara speranta - se afla in genunchi in fata martorului lui Hristos, pentru a-si purifica sufletul. Cand a iesit de la spovedanie avea ochii plini de lacrimi, dar si plini de lumina.

Duhovnicul l-a insotit pana la usa, l-a privit cu ingaduinta si bunatate si a spus, zambind:

- Va fi bine! Ai invins pacatul. Acum trebuie sa lupti pana la capat!
- Te rog sa il ajuti, mi-a spus, intorcandu-se spre mine.

Am plecat impreuna. Pe drum a repetat cuvintele duhovnicului:

- Sa ma ajuti! Cred ca am nevoie de ajutor! Ma simt asa de bine… Mihala, stii cat am plans… La un moment dat nu mai puteam sa vorbesc...

De-atunci, Paul a devenit prietenul nostru. Vine foarte des la fundatie. Ma roaga sa facem canonul impreuna. Acum e linistit si fericit cu-adevarat. Uneori, imi spune:

- Sti, aseara aveam o pofta nebuna sa ma droghez. Am spus: "Nu". Lupta a fost crancena. Cu greu am citit rugaciunile. Dar, apoi am avut stari de liniste si de bucurie, pe care nu le-as fi atins nici consumand toate drogurile din lume!... S-ar putea sa ma mai prinda "dorul" de droguri, dar voi lupta! Acum am duhovnic si il am pe Dumnezeu.

Paul acum e un crestin adevarat, iar duhovnicul nostru este intr-o permanenta legatura cu noi. "Vreau sa ma spovedesc!" Dorinta lui sincera si rugaciunile mamei l-au salvat din ghearele diavolului, dupa 11 ani de intuneric.

Sfatul duhovnicului:
"Ocoliti locurile si oamenii care ar putea fi prilej de ispita!"

"Cu cel cuvios, cuvios vei fi, cu cel indaratnic te vei indaratnici" (Catasima III:17), spune proorocul si imparatul David. Iar un proverb romanesc suna asa: "spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti!". Cercul de prieteni joaca un rol foarte important in viata unui om. Pentru ca niciodata, un om stapanit de patima alcoolului nu poate fi prieten cu un intelectual de mare tinuta. Motivul este unul singur: ei nu au nimic in comun. De aceea, mai ales parintii trebuie sa fie foarte atenti si interesati de anturajul copiilor lor. Pentru ca in copilarie si in adolescenta se pun bazele personalitatii omului de maine. Toti fostii toxicomani pe care i-am intalnit ne-au marturisit acelasi lucru:"nu m-am mai vazut cu fostii prieteni. Acum nu ne mai leaga nimic. Atunci ne legau drogurile". Iar primul sfat pe care duhovnicul il da unui consumator de droguri care se spovedeste, este acesta: "Ocoliti locurile si oamenii care ar putea fi prilej de ispita!" Si tot duhovnicul spune: "taiati raul din radacina, nu doar cate o crenguta!". Mai ales la inceput, cand un consumator de droguri se hotaraste sa puna punct acestui lucru, intalnirea cu vechii prieteni poate fi foarte periculoasa. Focul "poftei" de droguri se aprinde oricum, pentru ca diavolul te santajeaza cu ceea ce te are la mana. Dar daca te mai arunci si in mijlocul flacarilor, atunci sigur te arzi.

Unii dintre toxicomani, spun: "ma voi intoarce, in mijlocul lor si ii voi convinge sa se lase!". Si asta e viclenia diavolului, caci asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur: "Viclenia diavolului consta in aceea ca isi ascunde capcanele". Cel ce a parasit un anume pacat mai simte dulceata inselatoare a desfatarii. Este de ajuns exemplul personal. Prezenta in mijlocul lor este un pericol pentru sufletul abia purificat. Aceasta este o capcana pe care unii o ignora. Tocmai de aceea ar trebui sa se tina seama de cuvintele scrise de monahul Agapie Criteanu in cartea"Mantuirea pacatosilor": "Cel ce nu baga in seama rapa mica, degraba cade si in cea mare..." sau "Au, doara, nu sunt picaturile apei usoare si foarte mici? Ci impreunate, multe si nenumarate, fac un rau mare si infricosat, care risipeste mari ziduri si case vestite, si dezradacineaza copacii nebiruiti".

Mirajul inselator al falsului Paradis il acapareaza pe toxicomanul abia spovedit, iar diavolului nu-i trebuie mult sa-i sopteasca: "mai fa-o odata. Apoi te spovedesti si te lasi". Recaderea1 il poate intoarce pe drumul pierzaniei, facandu-l sa rupa legatura cu duhovnicul si sa uite de rugaciune. Tocmai de aceea sfatul duhovnicului este: "Ocoliti locurile si oamenii care ar putea fi prilej de ispita!" Caci "legatura cu un om patimas ne poate duce la impatimire", spune ieromonahul Benedict Aghioritul in cartea sa "Patimile si vindecarea lor".

Atentie parinti:
Numai rugaciunea va poate salva copilul

Pentru orice parinte vestea ca al lor copil se drogheaza este o tragedie. Unii reactioneaza violent, isi bat copiii si sunt in stare sa ii incuie in casa. Altii ii ameninta: "de la mine nu mai vezi nici un ban. Te-am crescut degeaba. Du-te si stai cu drogatii tai!" Foarte putini sunt insa aceia care, cu rabdare si dragoste, incearca sa se apropie de copil si sa il convinga de faptul ca ceea ce face este o nebunie ce duce spre autodistrugere. Metodele de violenta si de abandonare din partea parintilor, nu fac altceva decat sa agraveze situatia. Dragostea si rabdarea sunt cele care inving.

Chiar daca la inceput, copilul se dovedeste a fi surd la toate incercarile, parintii trebuie sa lupte. Sa se roage cu credinta Puterilor ceresti, iar acestea vor raspunde cu siguranta. Ca o marturie vie a celor mai sus mentionate, avem exemplul mamei lui Paul, care s-a rugat timp de 11 ani. Cand a vazut ca fiul ei s-a indreptat, n-a stiut sa spuna altceva decat atat: "Slava lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Puterilor ceresti ca mi-am salvat copilul!" Nu s-a plans, nu a regretat, nu si-a pus intrebari: "De ce 11 ani? De ce copilul meu?" A postit, s-a rugat cu rabdare si dragoste si nu si-a pierdut nadejdea. Tot ea spunea: "Dumnezeu mi-a raspuns destul de repede. 11 ani noua ni se par mult, dar la Dumnezeu e foarte putin..." Luati exemplul acestei mame si vorba Sfantului Siluan Athonitul: "Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!" "A vrea, a cere, a tine de om, se afla in el puterea".
 

Drama lui Alexandru

Intr-un cartier din plin centrul Bucurestiului traieste Alexandru, un baiat de 24 de ani, licentiat in drept si dependent de heroina. L-am intalnit la Spitalul de Urgenta Floreasca - Sectia Toxicologie. In anul II de facultate a inceput calvarul. Alexandru povesteste:

"Sunt foarte timid. Poate si acesta a fost motivul pentru care am cazut in aceasta cursa..." Isi frange mainile tremurande si cu ochii plini de lacrimi continua: "Sunt singur la parinti. Ai mei mi-au oferit totul. La varsta de 19 ani mi-au cumparat masina... Pe ei i-am cunoscut in discoteca. Mi-au propus sa ii insotesc sa-si procure drogurile. Am acceptat..." Mainile ii tremurau din ce in ce mai rau. Vocea la fel. In privire avea un fel de teama si parca nu reuseste sa-si adune frazele. "M-am apropiat de unul dintre ei. Lucra la circ. De multe ori isi pregateau drogurile la mine in masina... Viata mea se impartea in doua. Aveam doua cercuri de prieteni. Dimineata mergeam la facultate, dupa amiaza ma intalneam cu ei..." Tace. Se concentreaza. Negasind cuvintele potrivite se ajuta de gesturi: "Ma iertati. E a treia zi in care nu ma droghez si sunt cam agitat... 5-6 luni i-am insotit sa-si procure drogurile. Ii vedeam cum se injecteaza, vedeam efectele drogurilor in toate fazele. M-au indemnat de multe ori sa ma droghez, dar nu am acceptat..." Tace. Parca ar vrea sa se ascunda de el. Sa fuga de trecutul care il apasa: "Mi-am pierdut serviciul. Mi-am nenorocit parintii... Am cheltuit o multime de bani. Sunt un om distrus... Nu mai am pe nimeni..." Isi ascunde fata in palme si plange in hohote. Drama lui Alexandru m-a cutremurat pana in cele mai adanci cotloane ale sufletului. La un moment dat se linisteste oarecum. Continua: "Anul trecut Craciunul l-am petrecut in spital... Nu mai eu stiu cum... Dupa aceea am luat-o de la capat... Unul dintre ei avea apartament... Acolo ne intalneam toti... Nu vreau sa dau vina pe nimeni. Nu m-a luat nimeni cu forta. Ei mi-au propus, iar eu intrun final am acceptat. Mi-am zis ca va fi prima si ultima data. Nu am simtit mare lucru... Simteam psihic o anumita stare... Dupa 3-4 ore mi s-a facut rau. Aveam greturi, varsaturi, stare de somnolenta... Era totusi un rau diferit pe care nu-l pot descrie... Vorbeste rar rupand propozitiile intre ele. Cu greu isi ordoneaza ca timp <<evenimentele>>. Dupa prima doza am incercat sa ma indepartez cat de cat de ei. Dar asta nu a durat mult. Pentru asa-zisul prieten de care ma apropiasem am intrat din nou in mijlocul lor. Si de-aici a inceput tragedia... Acum cand va povestesc ma simt mai bine..." Efectul discutiei cu tenta de spovedanie incepe sa apara. Alexandru vorbeste din ce in ce mai cursiv: "Dependenta psihica s-a instalat destul de repede. Ma drogam pentru ca imi placea starea. Imi facusem si o asa-zisa prietena care se droga si ea bineinteles. Ma drogam si simteam ca sunt mai puternic. Citeam cursurile pana noaptea tarziu. Aveam vointa sa invat, dar nu retineam mai nimic." Teama din privire ii dispare. In locul ei apare un semn de intrebare. Un fel de: "Vreti sa ma ajutati? Am nevoie de prieteni adevarati! Mama si matusa sunt cadre medicale. Si-au dat seama ca ma droghez. M-au intrebat, iar eu am recunoscut. Din disperare, cred, ai mei au gresit foarte mult. Am simtit din partea lor un fel de repulsie. M-au facut sa ma simt strain. Daca m-ar fi inteles si i-ar fi simtit aproape, cred ca as fi renuntat la heroina. Dar ei au apelat la mijloace extreme. Mi-au facut o cura de dezintoxicare acasa. Mi-au angajat bodiguard pe care il plateau cu ora. Mi-au adus psihologi... Toate eforturile lor au fost insa in zadar... In anul III de facultate le spuneam ca daca nu-mi dau bani pentru heroina, nu ma pot duce la examene. Am ajuns pana acolo unde am obligat-o pe mama sa-mi cumpere doza. Inainte de examene ma injectam. Nu mai avea ce sa-mi faca. Numai matusa mea, saraca, se ruga pentru mine si o indemna pe mama sa mearga la biserica." Si pentru ca am ajuns la subiectul biserica, il intreb:"Daca ti-as propune sa mergi sa te spovedesti, ai accepta?" Imi raspunde, fara ezitare: "Da. Este singura metoda care ma poate salva. Le-am incercat pe toate: dezintoxicare, psiho-terapie, am fost in libertate, dar am avut si paza. Toate acestea s-au dovedit a fi doar esecuri. Daca ma insotiti, eu merg si astazi sa ma spovedesc... Eu zic ca nu mai simt nevoia sa ma droghez, dar ceva din interior ma macina. Acest ceva, in libertate, cred ca m-ar duce la consumul de heroina. Vreau sa scap de nelinistea asta care ma duce pe un drum gresit... Vedeti dvs., m-ati ascultat. Astazi, sigur ma voi simti mai bine. Dar plecati, si eu raman cu suferinta..." Spune cu sfasietoare umbra de regret. Priveste pamantul. Clipeste des, semn ca ochii ii sunt plini de lacrimi, ii promit ca maine voi veni sa il iau la biserica sa se spovedeasca. Ma priveste mirat si neincrezator: "Veniti? Pe la ce ora?"

Ziua de 28 noiembrie 2002, a fost una speciala pentru Alexandru si mama lui, care l-a insotit. Cand a iesit din biserica, m-a imbratisat si mi-a spus: "Va multumesc din suflet. Stiti cum ma simt? - parca plutesc. Nu-mi vine sa cred... Nu am cuvinte. Nu stiu ce sa spun, decat ca va multumesc. Ce preot, Doamne, ce preot! <<Sa-I multumesc lui Dumnezeu. Voi veni mai des la biserica", i-am spus. Alexandru a plecat din biserica plin de speranta si cu doua carti religioase pe care le-a pus in buzunarul de la piept. "Sa-ti ajute Dumnezeu, Alexandru!"

Nu exista bucurie mai mare decat aceea de a salva un suflet din ghearele diavolului. Ispitele sunt mari, incercarile grele, dar nu mai conteaza. Atunci cand il ai pe Dumnezeu - ai totul!

O tânara consumatoare de heroina îsi împartaseste experienta:

"Ma injectez în gât sa ajunga drogul mai repede la creier". Victima a fost de mai multe ori în pragul mortii * Parintii s-au dezis de ea * "Sa nu cumva sa se gândeasca cineva ca se poate lasa când vrea el, nu exista asa ceva" - sustine tânara.
Povestea unei tinere de 20 de ani, internata la Clinica de Psihiatrie din Târgu Mures, dupa ce vreme de cinci ani a consumat heroina, fiind în pragul mortii de cinci ori a fost subiectul unei emisiuni transmise de ProTv Mures. Dupa ce pâna la vârsta de 15 ani a facut parte dintre fruntasii clasei în care învata, adolescenta de atunci a descoperit heroina, moment din care stupefianteel au devenit ratiunea vietii ei si asa a ajuns la Clinica de Psihiatrie, în sevraj.
Medicul primar psihiatru Marieta Grecu Gabos, a declarat ca tânara a fost internata în sevraj, "abia se putea tine pe picioare, o dureau oasele, tot corpul, era într-o avansata degradare psiho-motorie." Dupa un tratament de câteva zile, ea a început sa îsi revina si a decis sa povesteasca despre cosmarul ei. "Era mai greu sa îmi procur banii, pentru ca droguri se gasesc la orice colt de strada daca stii sa te uiti dupa cei care le vând.(…)Am furat, am luat din casa, am vândut toale de pe mine, aur", povesteste aceasta. Daca la început dozele pe care le lua erau mici, cu timpul tânara a ajuns sa îsi injecteze, o singura data, peste un gram de heroina. "Cu timpul doza s-a marit si am început ca dintr-un grup care cumparam o doza, sa ne despartim si sa facem grupuri de câte doi, ca asa ne ajungea doza, cu timpul nici în doi, fiecare se ducea sa-si procure singur.(…)De cinci ori mi-am facut supradoza, de nervi, de suparare, nu stiu, am vazut moartea cu ochii", a declarat ea.
Tratamentele nu au dat rezultate. Când parintii au aflat ce se întâmpla cu fiica lor, au recurs la mai multe constrângeri. Nu au mai discutat cu ea, chiar au dat-o afara din casa, moment în care tânara a încercat sa renunte la stupefiante, însa curele de dezintoxicare nu au dat rezultate deoarece, spune ea, drogurile patrundeau peste tot. "M-am internat în spital, dar si acolo ajung drogurile. Vin prieteni, aduc pachet, le baga în pâine, în ceva în care sa nu se gândeasca doctorii sa caute. Am vazut eu cum a venit prietenul la o fata, s-au sarutat si asa i-a dat bila. Am urmarit-o si am surprins-o cu seringa în mâna si i-am spus <ori o împarti cu mine, ori te spun> si mi-a dat(…). Îmi placea sa îmi fac direct în gât pentru ca ajungea mai repede în creier si senzatia era mai rapida, mai placuta", a marturisit tânara.
Ea s-a internat la Târgu Mures dupa ce a înteles ca, în calvarul drogurilor, nu începutul este greu ci sfârsitul. "Sa nu cumva sa se gîndeasca ca se pot lasa când vor ei, nu exista asa ceva, sa se gândeasca la faptul ca drogurile o sa îi duca numai la rele.(…)A murit un baiat de 18 ani în bratele mele, a fost greu, drogurile mi-au distrus viata", a conchis tânara. Cei sase dependenti de droguri care se afla în tratament la Clinica de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judetean Mures au vârste cuprinse între 15 si 21 de ani.

Un toxicoman despre drama pe care o traieste:

"N-am nici o sansa sa ma vindec!
Domnilor redactori, am 24 de ani, sunt toxicoman si locuiesc în Bucuresti. De ce va scriu? Pentru ca simt nevoia sa trag un semnal de alarma. De unde atâta indiferenta fata de noi consumatorii de droguri? Eu stiu ca sunt un  nimic, un gunoi, care mai bine moare, decât sa faca necazuri la oamenii din jurul lui, însa nu va puteti închipui cât cinism exista. Dumneavoastra ati scris numarul trecut sau nu mai stiu când despre înfiintarea Agentiei Nationale Antidrog si despre preocuparile autoritatilor pentru prevenirea traficului de stupefiante si a consumului. Praf în ochi! De ce va entuziasmati atât? Chiar credeti ca se va rezolva ceva? Eu ma droghez de opt luni. Povestea mea nu are nimic spectaculos în ea, daca asta va intereseaza, este una fireasca, ca toate celelalte. N-am fost rapit de pe strada si obligat sa ma droghez, nu m-am drogat la o superpartida de sex, ci pur si simplu am facut-o ca alte mii de tineri. Nu mai cautati sa gasiti ceva socant în cum ne-am drogat, ci cum suntem marginalizati. Acolo, veti avea un adevarat soc. Va veti convinge ca lupta cu drogurile nu este decât un prilej în plus pentru a smulge bani pentru vreo fundatie ori organism antidrog, nu este decât un motiv pentru a trai altii în lux. Nu stiu daca voi sunteti de acord cu mine, însa stiu ca majoritatea toxicomanilor ajunsi în situatia mea crede acelasi lucru. Si stiti  de ce? Pentru ca nimeni nu ne acorda atentie. ÃŽn urma cu vreo trei luni, m-am dus la un centru de consiliere. M-am dus hotarât sa ma îndrept. N-am reusit. Aia de la centru mi-au luat o declaratie si mi-au zis ca ei n-au ce sa faca mai mult, ca ma au în evidenta si ca trebuie sa astept sa vada ei si ei cum vor proceda. Nici pâna astazi n-am fost cautat. Probabil ca au si uitat. La doctori am refuzat sa ma duc pentru ca am un prieten care consuma si el si care a apelat la o clinica de dezintoxicare. Un mare bluf! Dupa doua zile l-au trimis acasa si i-au recomandat sa mearga la farmacie sa ia niste medicamente care nu l-au ajutat cu nimic. A revenit la droguri. Este si cazul meu. Daca nu te ajuti singur, nu te mai ajuta nimeni. Familia s-a saturat si ea. Si eu zic ca înca sunt un caz fericit. Am ambitie si nu fumez decât de trei ori, maximum, pe saptamâna. Am vointa si ma mai abtin. ÃŽn plus, mai si muncesc, câstig binisor si nu-mi fac probleme ca nu pot trage câte o tigara când vreau. Nu trebuie sa fur, nu trebuie sa dau în cap. ÃŽnsa, iata, asta este drama unui toxicoman. Nu-l sprijina nimeni sa se vindece. Eu unul n-am nici o sansa sa ma vindec! Si va repet: ma simt stapân pe mine. Altfel, cred ca muream demult ori eram o fantoma scapata de sub control, care bântuia pe strazi dupa o doza."

bottom of page