top of page

Ce este Ecstasy?

Extasy este unul dintre cele mai periculoase droguri care ameninţă tinerii din ziua de astăzi şi este o substanţă chimică sintetică care poate fi extrasă din uleiul esenţial de sassafras. Este uşor de fabricat iar efectele sale sunt asemănătoare cu ale amfetamine lor şi halucinogenelor. De aceea este distribuită masiv de către traficanţi, mai ales la diferite reuniuni, fiind supranumită şi ‘’party drog’’ sau ‘’drog de discotecă’’sau concert. Se prezintă sub forma unor pilule de obicei albe, galbene sau maro de mărimi şi forme diferite, uneori marcate cu semne sugestive.

Acest drog a fost folosit pentru prima oară de în 1914 ca un inhibitor al apetitului, apoi ca adjuvant în psihoterapie, iar în anii 70-80 a ajuns pe străzi.S-a interzis în 1985. Este considerat ca prioritatea numărul în controlul drogurilor, împreună cu alte narcotice preecum heroina, cocaina ÅŸi LSD-ul.   Impurităţi periculoase Ecstasy este considerat periculos ÅŸi datorită faptului că nu se pot controla substanÅ£ele pe care le conÅ£ine, căci fabricanÅ£ii acestui drog găsesc greu ingredientele necesare ÅŸi amestecă aditivi de substituÅ£ie, rezultând amestecuri toxice foarte periculoase cu efecte necunoscute.

CUM SE FOLOSEÅžTE
Extasy este consumată sub formă de pilule sau aspirată, dar poate fi ÅŸi injectată. Unii introduc pillula în anus pentru a fi absorbită acolo.   

CUM TE AFECTEATÄ‚
Ecstazy este similar cu amfetaminele sau halucinogenele. Energizează sistemul nervos ÅŸi uneori îi face pe consumatori să se simtă bine, feericit ÅŸi relaxat cel puÅ£in în prima fază. DeÅŸi era numit ÅŸi drogul dragostei, Extazy nu este afrosidiac ÅŸi nu îmbunătăţeÅŸte performanÅ£ele sexuale. Efectele aceluiaÅŸi drog sunt diferite de la om la om, depind de asemenea ÅŸi de cantitatea luată, de dozaj, de greutatea, înălÅ£imea, psihicul ÅŸi unele afecÅ£iuni pe care le are consumatorul, ÅŸi pot fi de la efecte uÅŸoare, până la efecte severe. Cele mai grave efecte se întâlnesc la cei care suferă de hipertensiune arterială, boli de inimă, diabet, epilepsie, boli mentale.  

EFECTE 
Efectele durează 4-6 ore şi apar după cam 20 de minute de la consum.
Aceste efecte sunt :
•CreÅŸterea frecvenÅ£ei pulsului 
•CreÅŸterea temperaturii 
•Creşterea tensiunii arteriale
•CreÅŸterea încrederii 
•Rinoree 
•Sentimente de bine, de iubire ÅŸi fericire 
•Pierdeerea apetitului Alte efecte raportate
CreÅŸterea dozei nu creÅŸte starea de bine, ci cauzează convulsii, comportamente iraÅ£ionale, halucinaÅ£ii. Consunatorii declară că au probleme ca insomnia, anxietatea, paranoia, scăderea cputerii de conentrare ÅŸi depresia. 

SUPRADOZA
Consumul prea mare şi îndelungat de poate duce la :
•Temperatură ridicată 
•Hipertensiune arterială 
•HalucinaÅ£ii 
•PalpitaÅ£ii ÅŸi rim cardiac rapid 
•Probleme respiratorii 
•Moartea, care se produce fie prin hipertermie, fie prin scăderea natriului din sânge (hiponatremie), fie prin hiperstimularea sistemului nervos prin atac cerebral sau cardiac   

SIMPTOMELE SUPRADOZEI
•Nu te mai simÅ£i bine ÅŸi Å£i-e cald 
•Devii confuz, nu mai poÅ£i vorbi bine 
•Dureri de cap 
•Vomă 
•Nu tranpiri 
•CreÅŸterea pulsului deÅŸi nu faci nimic 
•State de leÅŸin sau de torpoare 
•Pierderea controlului miÅŸcărilor 
•Tremurături 
•Probleme de urinare   

Durata efectelor
Aceste efecte pot dura până la 24 de ore, dar de obicei durează 3-4 ore. Unele efecte au fost raportate ÅŸi după 14 zile de la consum.   

Efecte pe termen scurt
Dificultăţi psihice ( cofuzie, depresie, tulburări de somn, anxieteate gravă, comportament paranoic, craving. Aceste efecte apar în timpul consumului ÅŸi pot dura chiar săptămâni după aceea.. Problemele fizice care pot apărea sunt tensiune în muÅŸchi, clănţănitul dinÅ£ilor. SecreÅ£ii nazale, vedere în ceaţă, miÅŸcări rapide ale ochilor, temperatură moderată sau mare, chills or transpiraÅ£ii.  

Efecte pe termen lung
Studii recente demonstrează că Ecstazy afectează memoria. Datorită depleÅ£iei de serotonină pe care o produce se produc dereglări ale somnului, apetitului, proceselor de gândire ÅŸi comportamentelor, ale funcÅ£iilor sexuale, ale simÅ£urilor ÅŸi ale durerii.   

Herbal Ecstasy
Este o altă formă a componentului principal al drogului Extazy care este compusă din efedrină sau pseudoefedrină ÅŸi cafeină din nucile de kola. Se vinde ca tablete ÅŸi poate provoca afectarea permanentă a creierului ÅŸi moartea. Se mai numeÅŸte ÅŸi Norul 9, Spiritul Ritual, Herbal X, GWM, Ultima Xphoria, Rave Energy ÅŸi X.   Testarea Drogului
Extasy poate fi detectata după patru zile în urină.   

Ecstasy ÅŸi Antidepresivele.
Oamenii care iau antidepresive IMAO nu trebuie să consume Extasy datorită complicaÅ£iilor sseverre pe care le determină această asociere. Studiile pe ÅŸobolani au arătat că expunerea fătului la Extasy determină tulburări de memorie ÅŸi de învăţare. Toate drogurile, atât cele legale cât ÅŸi cele ilegale nu trebuie consumate niciodată în timpul sarcinii deoarece provoacă malformaÅ£ii boli ÅŸi tulburări psihice ÅŸi psihice copilului.   

GENERALITATI:
Alte denumiri: MDMA, Adam, XTC, Disco Burgers, New Yorkers.
A aparut in: 1912.
Ce este: un drog sintetic psihoactiv, cu proprietati halucinogene.
Cum arata: tablete sau pudra alba.
Cum se consuma: priza, inghitire.
Cum arata un tanar sub influenta sa: pupilele dilatate, temperatura corupului foarte mare, dezinhibitie, usurinta de a comunica si de a intra in contact cu ceilalti.
Durata extazului: intre trei si sase ore.
Efecte pe termen scurt: bufeuri de caldura, dezinhibitie, cateodata greata; 5-8 ore dupa, iti vajaie urechile, ai insomnii, contractii musculare (dificultate in urinare); dupa 48 de ore, depresie, ganduri morbide, cosmaruri; 
Efecte pe termen lung: probleme psihologice, panica, tahicardie, epilepsie, leziuni hepatice, cardiace si cerebrale, degradarea ireversibila a creierului, moarte provocata de hiper termie (poti dansa ore in sir intr-un club fara sa te opresti macar sa bei putina apa).  

Ecstasy

Flyer ecstasy verso.jpg
ecstasy_1b.jpg
images (2).jpg
images (1).jpg
images.jpg
images (3).jpg
bottom of page