Droguri - de la A la Z

Istoria bãuturilor alcoolice 
Bãuturile alcoolice au fost folosite aproape in intreaga lume, incã din timpuri strãvechi.
Existã consemnãri ale folosirii acestora de cãtre vechile civilizatii incã din anul 6.000 i.Hr. Producerea vinului isi are originea in Orientul Mijlociu, unde vita-de-vie dãdea roade fãrã ingrijiri speciale. 
Vechiul Testament ii atribuie lui Noe plantarea primei culturi de vitã-de-vie, considerându-l si prima persoanã care s-a imbãtat. 
In orasul sumerian Nippur, berea si vinul erau folosite ca bãuturi tonice in scop medical si incã din anul 2.000 i.Hr. manifestarile religioase ale vechilor egipteni si ale asirienilor includeau petreceri la care se consumau bãuturi alcoolice si care durau zile de-a rândul. 

Unul dintre cei mai populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi primul cultivator al vitei-de-vie si cel ce produsese berea din cereale. Este de asemenea interesant de stiut faptul cã un faraon ce a trãit acum aproximativ 5.000 de ani a scris primul epitaf dedicat unui alcoolic.
In Grecia, betia nu era un fapt cunoscut inaintea aparitiei noului zeu Dionysos (zeul vitei-de-vie si al petrecerilor). Prin secolul al VII-lea i.Hr., consumarea bãuturilor alcoolice devenise o parte importantã a vietii de zi cu zi. Grecii erau insã destul de inteligenti pentru a remarca faptul cã, desi vinul poate crea o stare plãcutã, poate, de asemenea, sã-l determine pe un individ sã facã lucruri pe care in mod normal nu le-ar fi fãcut sau chiar sã-si iasã din minti. Filosofi greci, cum fi Socrate sau Platon recomandau cumpãtarea si incriminau abuzul de alcool. Oricum, se stie cã sfaturile lor au fost adesea ignorate, intre cei care le-au ignorat aflându-se si Alexandru cel Mare, despre care se crede cã ar fi murit in timpul unei petreceri la vârsta de 33 de ani, dupã ce cucerise intreaga lume cunoscutã. 

E posibil ca betia pe scarã largã sã fi dus la cãderea Babilonului, in anul 539 i.Hr. Persii au atacat si distrus orasul in timpul unui festival când toti locuitorii erau beti. 

Romanii au fost familiarizati cu vinul de cãtre greci, si, desi ei au cucerit Imperiul Grec, ei au fost de fapt cuceriti de cultura greacã, de zeii lor, si de dragostea grecilor pentru consumul vinului. Romanii au transformat sãrbãtorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, in latina) in manifestãri de o amploare necunoscutã la acea vreme, caracterizate prin excese alimentare si de alcool, orgii sexuale, ceremonii religioase stranii, crime ritualice. 

Consumul bãuturilor alcoolice era rãspândit printre reprezentantii claselor superioare si printre conducãtorii Imperiului Roman, vânzarea si folosirea acestora ajungând pânã in Spania, Franta, Germania si Insulele Britanice. Pe mãsura ce luxul, avaritia si ambitia au condus spre declinul Romei, lãcomia si bãutura i-au aruncat pe impãrati in decadentã si moarte.

Crestinismul a ajutat la instaurarea unei pozitii moderate fatã de consumul de bãuturi alcoolice, dar, chiar si atunci, vinul a devenit un aspect important in anumite ritualuri religioase, gãsindu-si “victime” printre preoti. 

Astfel, bãuturile alcoolice s-au extins de la o tarã la alta, fiind transformate in functie de tipul de fructe existent si de gusturile locuitorilor: vodka obtinutã din cartofi in Rusia, whiskey, bere, gin, coniac in Europa, berea in Insulele Britanice, “saki” in Japonia, “soma” in China, “chica” si “pulque” in America de Sud, romul in Insulele Caraibe. 
In sfârsit, oricine are acces (si o anumita preferintã) la bãuturile alcoolice. 

Dependenta de bãuturile alcoolice 
Faptul cã alcoolul este un dar al zeilor este o credintã persistentã de-a lungul secolelor. Alcoolul a fost considerat tãmãduitor al bolilor, un tonic pentru sãnãtate, un intãritor in caz de tristete sau depresie si o necesitate in ritualurile religioase. Doar abuzul era incriminat, iar betivii, cei care abuzau de darul lui Dumnezeu, erau priviti ca niste pãcãtosi. 

Alcoolul a fost acceptat in timp ce alcoolicii sau cei ce abuzau de alcool erau priviti ca alcãtuind o nefericitã minoritate de persoane cu o personalitate slabã, victime ale propriei lor lipse de tãrie. 

In 1956, la mai mult de douãzeci de ani dupa infiintarea “Alcoolicilor Anonimi”, Asociatia Medicalã Americanã” a recunoscut alcoolismul ca fiind o afectiune ce creeazã dependentã, desi fusese caracterizatã astfel incã din secolul al XIX-lea.

Existã douã tipuri de afectiuni raportate la alcool: alcoolismul de tip “gamma” si cel de tip “delta”. Comunã ambelor tipuri este “toleranta”, ceea ce se referã la faptul cã organismul devine din ce in ce mai putin expus efectelor consumului sustinut de alcool si “adaptarea metabolismului”, ceea ce presupune faptul cã organismul isi modificã procesele metabolismului pentru a le adapta prezentei alcoolului. Ambele tipuri duc la dependentã fizicã si simptome specifice.

Alcoolicul de tip gamma manifestã din momentul in care incepe sã bea, o incapacitate de a controla cantitatea de alcool consumatã, fiindu-i specificã si alternanta de perioade de mare consum de alcool si perioade de abstinentã. 

Pe de altã parte, alcoolicii de tip delta sunt de obicei incapabili sã se abtinã de la consumul de alcool. Ei beau, in general, cantitãti mai mici de alcool decât cei de tip gamma si sunt astfel mai “treji”, dar consumul acestor bãuturi continuã intreaga zi. 

Existã si alte teorii. 
Una este aceea cã alcoolicii sunt victime ale bolii si cã viitorul le va rezerva serioase complicatii. Aceastã teorie este acceptatã pe scarã largã, dar nu se sustine deoarece nu toti alcoolicii trec prin aceste etape sau nu comportã caracteristicile bolii. Nu explicã, de asemenea, de ce unii alcoolici sunt capabili sã renunte definitiv la bãut. Un timp a fost la modã o anumitã teorie ce incerca sã explice alcoolismul, sustinând cã alcoolicii suferã de tulburãri de personalitate si cã aceasta ar fi cauza excesului de alcool. Expertii au fost de acord cu faptul cã nu existã ceva asemãnãtor personalitatii unui alcoolic, dar problemele existente inaintea creãrii dependentei vor influenta insãnãtosirea individului si vor determina reintrarea in societate a acestuia. Unii cercetãtori sustin cã alcoolismul se bazeazã pe un comportament dobândit/ invãtat, astfel cã alcoolicii ar trebui sã invete sã-si controleze consumul de alcool, renuntarea completã nefiind necesarã. Nu este luatã aici in calcul posibilitatea ca intr-adevãr dependenta de alcool sã aibã la bazã mecanisme psihice. Este acceptat pe scarã largã faptul cã abstinenta de la alcool este singura cale practicã ce ajutã alcoolicul sã se reintegreze. 

O teorie mai complicatã fatã de aceste studii teoretice este cea numitã“teoria holisticã”, care afirmã cã alcoolismul este un mod de viatã, influentat de interactiunea cu oameni, locuri si evenimente. Atât studiile, cât si teoria holisticã tind spre a afirma cã alcoolismul este mai degrabã un obicei prost, nu o boalã, ci o consecintã a tensiunilor interne sau externe ce exercitã asupra individului. Teoria holisticã chiar recunoaste faptul cã tratamentul aplicat ar trebui sa includã o dietã corespunzatoare, antrenamente fizice, dezvoltarea unor abilitãti sociale si formarea unui sistem de asistentã socialã.

Adevãrul este cã alcoolismul este termenul folosit pentru a descrie cea mai severã formã de abuz de alcool si variazã in functie de greutatea fiecãrui individ si in functie de stãrile psihice si psihologice.
Comportamentul alcoolicului este anormal, corpul lui reactionând slab la stimuli.

Efectele alcoolului asupra organismului 
Alcoolul afecteazã corpul in douã feluri:
(1) intrã in contact cu gura, esofagul, stomacul si intestinele unde are o actiune iritantã si “anesteziantã” (cauzând lipsa senzatiei de durere cu sau fãrã pierderea constiintei), 
(2) doar 20‰ din cantitatea de alcool ingeratã este absorbitã in stomac, restul de 80‰ este absorbit prin peretii intestinali direct in sânge, ajungând in fiecare celulã a corpului.

Fiecare ratie de alcool va produce o intoxicare. Ceea ce face alcoolul este sã incetineascã functionarea celulelor si a organelor pânã când ajung sã isi desfãsoare activitatea cu mult mai putinã eficientã.

El afecteazã creierul intervenind in activitatea centrilor care coordoneazã echilibrul, perceptia, vorbirea si gândirea. Produce dificultati in vorbire si erori in procesul de gândire. 

Mai sunt afectati centrii coordonãrii, apãrând astfel “simptomele” clasice: mersul impleticit, cãzãturile, ajungându-se pana la imposibilitatea de a mai tine un chibrit aprins in mânã. 

In mod paradoxal, desi incetineste functiile organismului, alcoolul duce la disparitia inhibitiilor. 

Emotiile sunt exprimate mult mai usor, deoarece acea parte a creierului care ne ajutã sã ne controlãm comportamentul este scoasã din functie sau se relaxeazã excesiv astfel incât emotiile devin exagerate. 

Dacã se consumã indeajuns de mult alcool persoanã va adormi sau, in cazuri extreme, va intra in comã. 

Consumarea alcoolului in cantitãti mari mãreste riscul aparitiei cancerului gurii, limbii, faringelui, laringelui si al esofagului, probabil datoritã actiunii sale iritante bolile ficatului cauzate de excesul de alcool includ inflamarea ficatului, hepatita, ciroza si cancerul ficatului. 

Lipsa acutã de anevrina (vitamina B1) poate cauza atacuri de cord, combinate de obicei cu edemuri (colectarea de fluid in tesuturi). 

Alcoolul mãreste riscul aparitiei bolilor de inimã, a infarcturilor si determinã cresterea presiunii sângelui. Alte afectiuni cauzate de abuzul de alcool includ: gastrita, pancreatita, neurita (afectiuni nervoase) si ulcerul digestiv. 

Persoanele care consumã alcool in cantitati prea mari au sanse mai mari decât altele sã sufere de anxietate, paranoia sau depresie. Sansele aparitiei dementei sunt, de asemenea mult crescute. 

Pe scurt, organismul se poate adapta efectelor negative produse de alcool. Dar dupã ceva vreme el devine incapabil sã isi mai pastreze echilibrul si isi vor face aparitia efecte dezastruoase. Este tot ceea ce poate face ficatul pentru a neutraliza toxinele din organism. Dacã dupã o o oarecare perioadã se renuntã la alcool, efectele negative apãrute pot sã disparã. Dacã aceastã perioadã se prelungeste insã prea mult pot sã aparã transformari ireversibile. 

Alcoolul poate produce sterilitate si tinde sã incetineascã dezvoltarea fãtului, la fel cum o face cu functiile celulelor si organelor. Poate determina disfunctionalitãti structurale si functionale, chiar retardarea. Aceste disfunctionalitãti, cunoscute sub numele “sindromul alcoolului la fãt”, conduc la dezvoltarea incompletã a membrelor, diformitãti faciale si dezvoltarea anormalã a creierului, ceea ce dã nastere la dificultati de ordin intelectual si motor. 

Experienta a demonstrat cã riscul avortului spontan este mult mai mare la femeile care consumã alcool in exces, ca si cel al nasteri unor copii subdezvoltati sau cu dereglãri comportamentale.Acesti copii se dezvoltã mult mai incet decat cei ai mamelor care practicã abstinenta.

Alcoolul este astazi problema numarul unu in ceea ce priveste consumul de droguri. El este cauza directa a afectiunilor ficatului, creierului, stomacului, pancreasului. Alcoolul este o sursa concentrata de calorii, si cu toate acestea, el furnizeaza putina energie.Intrucat el trebuie sa fie mai intai prelucrat de ficat, nu poate fi utilizat direct de muschi. Aceasta etapa face ca alcoolul sa fie o sursa ineficienta de energie.
Etapele intoxicarii sunt:
  1) Veselia. Persoana devine vorbareata, relaxata, adesea mai sociabila decat in stare normala; apare si o scadere a ratiunii .
  2) Comportamentul dezordonat. Gandirea este afectata, ratiunea este, cu siguranta, de necontrolat; emotiile sunt fluctuante; timpul de reactie creste.
  3) Confuzia. Apare dezorientarea; adesea persoana devine irascibila, emotiile se amplifica; apar temerile, furia; vorbirea neclara este un indiciu pentru aceasta etapa; poate aparea si vederea dubla.
  4) Pierderea controlului. Este remarcata de cei din afara; persoana nu mai este capabila sa stea pe picioare sau sa mearga, se impiedica; adesea vomita; persoana abia daca este constienta.
  5) Inconstienta. Persoana este intoxicata, este complet inconstienta, poate muri.